• “Sunt asa de nerabdatoare, draga mea, nici nu o sa ghicesti cine m-a sunat aseara?!”
• “Scuza-ma… ma gandeam la ceva. Ce ziceai?”
• “Ziceam ca m-a sunat aseara… Mai tii minte cand ti-am povestit de iubirea mea din liceu?”
• “Da, sa nu-mi spui ca vrea sa va vedeti…”
• “Nu, stai un pic sa-ti zic! E incredibil!”
• “Vrea sa fiti iar impreuna?”
• “Nu, ei, asta-i acum… Nu, ce idei ai!”
• “Atunci ce vrea?! Aaaaa… apropo de asta cu iubitul din liceu si cu sunatul, mie mi s-a intamplat acum doi ani ceva similar… Scuza-ma putin, suna telefonul, e mama, trebuie sa raspund… ”

Apropo de asta… EU… Cunosti scenariul? Da, si din pacate nu pentru ca ai fost recent la o reprezentatie de teatru absurd, ci pentru ca traiesti in era comunicarii, in care oamenii vorbesc mult, vorbesc cu oricine, oricand, de oriunde… si nu isi spun mai nimic…

Povestesti ceva prietenei tale, colegei de serviciu, unei cunostinte, sau chiar omului cu care ai jurat sa imparti si bune si rele, insa nici nu termini de spus doua fraze, ca discutia, ca prin farmec, printr-o nemaipomenita analogie, o subtila asociere, a zburat de la tine, la el, interlocutorul tau… Asta in cazul in care nu suna telefonul sau nu bipaie blackberry… sau, intr-un scenariu la fel de comun, in timp ce esti in toiul argumentatiei, cel din fata ta incepe sa miste nerabdator din picior… sau sa caute cu privirea prin camera…

Comunicarea, cuvantul magic si panaceul universal pe care orice psiholog care se respecta ti-l va recomanda ca salvator al relatiilor, provine din latinescul communis, care inseamna “a pune de acord” a “fi in legatura” sau “a fi in relatie”. Asadar, asa cum a fost gandita din cele mai vechi timpuri, comunicarea ar trebui sa construiasca o punte de legatura intre oameni, sa constituie un schimb armonios si echitabil.

Dar, daca ne uitam putin mai atent la noi insine si in jur, majoritatea comunicarii interpersonale se reduce la o succesiune de monoloage. Cantitatea de cuvinte schimbata intre doi oameni nu este in mod necesar si un semn al calitatii comunicarii dintre ei. Cu atat mai mult cu cat, de cele mai multe ori, il folosim pe cel de langa noi ca pe o oglinda in care ne admiram, ne ajustam propria imagine de care suntem pe cale a ne indragosti, daca nu am facut-o deja.

Poate ca inainte de a vorbi mai mult, ar trebui sa vorbim mai bine. Adica, in asa fel incat celalalt sa ne inteleaga. Iar inainte de a vorbi mai bine, ar trebui sa invatam sa ascultam mai bine. Ne place sa fim ascultati cu atentie atunci cand vorbim, insa ne pierdem adesea rabdarea atunci cand interlocutorul nostru incepe sa-si expuna propriile idei. Fie ne grabim sa contracaram inainte ca el sa termine ceea ce are de spus, fie ne facem ca ascultam ce spune, dar de fapt ne urmarim propriile ganduri si construim o replica adecvata, care sa ne faca pe noi intelesi.

De multe ori, oamenii nici macar nu isi doresc sa primeasca un sfat atunci cand povestesc partenerului de cuplu sau unei persoane apropiate, ceea ce au pe suflet. Cel mai adesea vor doar ca sentimentele sa le fie recunoscute si respectate ca fiind valabile, vor sa simta ca sunt ascultati si intelesi. A intelege nu inseamna neaparat si a fi de acord si nu implica in mod necesar ca noi sa renuntam la principiile si opiniile noastre. Insa ar fi bine sa acceptam faptul ca cel de langa noi are dreptul sa simta si sa vada lucrurile in felul sau.

Sunt foarte putini oameni care stiu sa asculte cu adevarat. Norocosi sunt cei care au un astfel de prieten in viata lor, binecuvantati cei care au un astfel de partener de cuplu. Cati dintre noi au rabdarea de a urmari un rationament care nu ne apartine, de a lasa la o parte prejudecatile, transpunandu-ne in situatia celui de langa noi? Cati pot urmari cu atentie nu numai firul logic, cat mai ales limbajul non-verbal, micile gesturi, postura, felul in care timbrul vocii preia dansul emotiilor?

A asculta e un act simplu de celebrare a celuilalt. Sa asculti cu adevarat ceea ce ti se spune nu numai prin cuvinte, cat mai ales prin tot arsenalul comunicarii non-verbale, sa iti pese sincer, sa accepti fara prejudecati opinii sau sentimente ce nu-ti apartin, e un semn de noblete si de putere, In ciuda credintei generale: cuvintele sunt apanajul celor puternici, oamenii cu adevarat admirabili, invingatorii sunt cei care au curajul de a renunta macar pentru o clipa la ei insisi, pentru a se darui celuilalt.

Material realizat de Oana Chiritoiu, colaborator Nuntaonline.ro